Piața Victoriei 28-30, Târgu Mureș 540052, România

Lacul Ursu din Sovata

Lacul Ursu din Sovata este cel mai mare lac sărat și helioterm din Europa. Monumentul unic al naturii are o suprafață de 40.235 metri pătrați, circumferința de 1.180 metri și adâncimea de 18 metri. Aria pe care se găsește lacul Ursu este definită ca rezervație naturală de interes național.

Lacul a fost format în urma unor evenimente geologice, meteorologice și hidrologice complexe, care au avut loc în perioada 1875-1880. Masivul de sare a fost dizolvat treptat de apele pâraielor Auriu și Criș-Toplița, după care s-a produs o surpare de teren care a condus la crearea lacului Ursu. Numele provine de la forma acestuia, care seamănă cu o piele întinsă de urs.

Băile în acest lac sunt recomandate pentru tratarea afecțiunilor reumatice, endocrinologice și cardiovasculare. De asemenea, nămolul extras din lac aduce numeroase beneficii.